Mov
Mov

Codrin Donciu - Mov Lyrics

4
Mov Music Video

Mov Lyrics

Băiatu', ia vino puțin
E mingea ta? Vreau și eu s-o țin
Hai că mă joc cu ea, uite aici-șa
După un meci sau două termin
Îi chem pe băieți, ți-o dăm înapoi, stai liniștit
N-am motiv să te mint
Hai, dă-o-ncoa' și cât ne jucăm noi
Tu poți să mergi să te plimbi
Dar nu zic nimic, am doar 9 ani
Golanu' ăsta-i de paișpe
Putea să aibă și doișpe ani
În ochii mei arăta chiar de șaișpe
Așă că-mi calculez opțiunile
Fiindcă nu-s la mine pe stradă și deci
Dacă strig după bunica
N-am nicio șansă să mă vadă
În timpane îmi simt pulsul
Am pus mingea la piept și-am strâns-o
Dar în timp ce-i dădea râsul
Cu brațul lui drept mi-a smuls-o
Bă, tu n-auzi? Hai, plimbă ursul
Își continuă el discursul
Pe când eu priveam în jos și încercam să-mi
Controlez plânsul
Chiar nu pot să fac nimic?
N-am putere...îs prea mic
Da'-mi vreau mingea înapoi acum
M-arunc spre inamic
Mă izbește de asflat
Apoi scoate un cuțit
Eu scot plânsul la iveală
Mingea mea - un fâsâit
Yea...uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Doar că ne fac puternici, nu vedem asta când suntem mici
Yea, uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Și-acum în loc de mov de la vânătăi, avem cicatrici
M-am săturat de liceu
M-am săturat să urmez un clișeu
M-am săturat să învăț din greu
În cel mai bun caz să muncesc la ghișeu
Ăsta nu-s eu
Pe câte subiecte stupide tre' să mai scriu un eseu?
Și în plus, profii ăștia-s atât de bătrâni
C-ar trebui expuși în muzeu
M-am săturat să nu fiu relaxat
Admonestat fiindcă n-am progresat
Ăștia vor doar să mă bată la cap
Și se poartă de parcă-s copil retardat
M-am săturat și să fiu presat
Din vina școlii sunt stresat
Plin de tutun prin buzunare
Din țigări mi s-a vărsat, căci am și
Probleme acasă, contemplez să fug, ce-mi pasă
Unde să mă duc - nu am, dar asta nici nu mai contează
Fiindcă îmi trebuie o scăpare
Sunt adolescent băiat mare
Ia, că-i dau la dracu' pe toți
Nu poți tu să-mi spui ce-s în stare să fac și ce nu
Dar ăștia mă vor doar în genunchi
Călcat în picioare, cu ochii în soare
Și să mă complac în situație răpit de culoare
Nu-'s genul
Și trebuie făcut ceva
Că mă văd că n-am vreo sclipire de geniu
Următorul deceniu, incendiu sub adversari
Copilul atinge cerul
Yea...uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Doar că ne fac puternici, nu vedem asta când suntem mici
Yea, uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Și-acum în loc de mov de la vânătăi, avem cicatrici

Băiatu', ia vino puțin
E mingea ta? Vreau și eu s-o țin
Hai că mă joc cu ea, uite aici-șa
După un meci sau două termin
Îi chem pe băieți, ți-o dăm înapoi, stai liniștit
N-am motiv să te mint
Hai, dă-o-ncoa' și cât ne jucăm noi
Tu poți să mergi să te plimbi
Dar nu zic nimic, am doar 9 ani
Golanu' ăsta-i de paișpe
Putea să aibă și doișpe ani
În ochii mei arăta chiar de șaișpe
Așă că-mi calculez opțiunile
Fiindcă nu-s la mine pe stradă și deci
Dacă strig după bunica
N-am nicio șansă să mă vadă
În timpane îmi simt pulsul
Am pus mingea la piept și-am strâns-o
Dar în timp ce-i dădea râsul
Cu brațul lui drept mi-a smuls-o
Bă, tu n-auzi? Hai, plimbă ursul
Își continuă el discursul
Pe când eu priveam în jos și încercam să-mi
Controlez plânsul
Chiar nu pot să fac nimic?
N-am putere...îs prea mic
Da'-mi vreau mingea înapoi acum
M-arunc spre inamic
Mă izbește de asflat
Apoi scoate un cuțit
Eu scot plânsul la iveală
Mingea mea - un fâsâit
Yea...uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Doar că ne fac puternici, nu vedem asta când suntem mici
Yea, uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Și-acum în loc de mov de la vânătăi, avem cicatrici
M-am săturat de liceu
M-am săturat să urmez un clișeu
M-am săturat să învăț din greu
În cel mai bun caz să muncesc la ghișeu
Ăsta nu-s eu
Pe câte subiecte stupide tre' să mai scriu un eseu?
Și în plus, profii ăștia-s atât de bătrâni
C-ar trebui expuși în muzeu
M-am săturat să nu fiu relaxat
Admonestat fiindcă n-am progresat
Ăștia vor doar să mă bată la cap
Și se poartă de parcă-s copil retardat
M-am săturat și să fiu presat
Din vina școlii sunt stresat
Plin de tutun prin buzunare
Din țigări mi s-a vărsat, căci am și
Probleme acasă, contemplez să fug, ce-mi pasă
Unde să mă duc - nu am, dar asta nici nu mai contează
Fiindcă îmi trebuie o scăpare
Sunt adolescent băiat mare
Ia, că-i dau la dracu' pe toți
Nu poți tu să-mi spui ce-s în stare să fac și ce nu
Dar ăștia mă vor doar în genunchi
Călcat în picioare, cu ochii în soare
Și să mă complac în situație răpit de culoare
Nu-'s genul
Și trebuie făcut ceva
Că mă văd că n-am vreo sclipire de geniu
Următorul deceniu, incendiu sub adversari
Copilul atinge cerul
Yea...uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Doar că ne fac puternici, nu vedem asta când suntem mici
Yea, uite c-am ajuns din nou aici
360 de grade up in this bitch, bitch
În orice stadiu al vieții ai inamici
Și-acum în loc de mov de la vânătăi, avem cicatrici

Writer(s): Codrin Donciu
Copyright(s): Lyrics © O/B/O DistroKid
Lyrics Licensed & Provided by LyricFind

Attach an image to this thought

Drag image here or click to upload image

The Meaning of Mov

Be the first!

Post your thoughts on the meaning of "Mov".

Lyrics Discussions
Hot Songs

1

129
Recent Blog Posts